Pindinguli, zaranguli e scisciariculi |
![]() |
Poesia salentina |
Venerdì 28 Gennaio 2011 19:18 |
LA VOTTE DE LU TATA
Stu fattu ca vu cuntu nun'ede nu segretu, successe pressappocu cinquant’anni arretu. Intra la remessa a n’angulu appartata stava sula sula la votte de lu tata. Nun'era na beddha votte: de forma sculumbata, de retu era chiatta de nanzi invece ‘nchiata. “Difettu de quantu è nata”, dicia lu tatu miu. “Però lu vinu è bonu e mi lu futtu iu”. È veru, me recordu, facia nu bellu vinu de culure russu nu pocu frizzantinu. Però a quiddhi tiempi, e quistu è propriu veru, tuttu lu vinu russu se chiamava neru. Era forse dhu regime ca tantu cumandava, ca tutti li culuri a nero trasformava. Poi nu bruttu giurnu, se ddunau lu tata, ca la votte perdia vicinu a la ripata. Chiamau lu vuttaru pe na riparazione, ma quistu la guardau… cu tanta compassione. “Ormai è sciuta” disse, tuccandula nu pocu, “mo’ ca ssuca bona mentila a lu focu”. Lu tata miu, guardandu mie vagnone, li scappu na lacrima pe la commozione. “Lassateme sulu, chiuditime la porta, ca voju cu mi chiangu quista votte morta”.
1982
LU SANGUNAZZU
Stava sempre mpisu dhu sangu de sangunazzu, se vindia a tanti parti ca puru a Culupazzu. De forma ncuruddhata oppure curtu e crossu, se pote mozzacare percè nu tene l’ossu. De sangu russu è chinu, pelle tutta liscia, ttaccatu alle do’ punte… in modu ca nu piscia. Lu sangunazzu è bonu specie quandu è friscu, piace ‘ssai a mujerama e quistu lu capiscu. Cosa assai importante è lu sacci cucinare a focu lentu lentu… chianu l’hai girare. Se s’ave nderizzatu e lu sienti tostu ssaggiali la punta… mo’ è propriu appostu. Se faciti comu dicu li musi vu lliccati: mangiati chianu chianu cusì nu nudacati. Lu vinu cu nu manca pepe ssai giungiti cusì cu nu derluttu Tuttu degeriti.
1984
LU SCUPONE SCIENTIFICO
Sta battu le carte mo’ zzicca lu sciocu. lu cumpare se prescia ma sulu pe pocu. Le carte nu quarda ca ede de manu, se scupa nu face nun’ede cristianu! Li menu n’asu e scupa nu mente si luscia la capu e si licca nu dente. Suda nu pocu… Nu tene nu re, mena nu doi e fannu scupa de tre. Lu sette denari si tene strittu, nun ede cartaru e se sente scunfittu. Dopu nu pocu si scioca na donna e li fannu scupa… pe’ la madonna!. Poi lu cumpagnu li giusta pe sette, li scijanu tuttu… e manda sajette. Dice stizzatu: “mo’ voju spariju, cinque e tre ottu voju me piju “. Si giusta le carte a mo’ d’organettu, trattene lu fiatu e unchia lu piettu. Lu propriu cumpagnu lu quarda smammatu, vole cu rida ma è troppu stizzatu. Nu sape ce mena pensa e ragiona e mena nu sei la carta cchiu’ bona. E n’addha scupa ssiu de filatu. Se ntise nu cridu: … ci t’ha criatu!. ‘Nsomma a do’ botte finju lu scupone… pijara na scoppula de santa ragione!
LU BUSCIU STRITTU
Stu sangu de busciu Ca strittu te trovi nu rescu lu visciu mannaggia li vovi. Lu guardu, lu smirciu… ca proriu mi serve, me mentu d’impegnu e l’occhiu mi ferve… nu rescu cu trasu me sentu scunfittu, perciò mo’ lu zziccu e lu tegnu derittu. Prima lu lliccu… poi lu ncarizzu, sperandu almenu cu trasa lu pizzu. Lu nfilu nu pocu, mannaggia la vacca, e dha punta puntusa de fore mi scappa. Quando me credu ca l’aggiu nfilatu ste tuttu de fore quel gran disgraziatu. Ma porca miseria è pocu ‘ntustatu nu trase, nu trase… me sentu dannatu. Nfurcu li cchiali provu de novu trase nu pocu e poi scappa de novu. Castimu nu pocu: quand’era carusu nfilava e de pressa era prontu pe l’usu. Nfilava derittu comu na mazza a prima botta e senza sputazza. Nsistu de novu, cu tuttu lu core lu mpizzu nu pocu e poi esse de fore. Mantegnu la calma, riprovu de novu vulia cu lu ‘ntostu comu nu chiovu. Ma appena li toccu dhu busciu ristrettu se torce tuttu pe fare dispettu. Propriu nu vole stu filu puntusu cu trase derittu allu giustu pertusu. Senza quist’acu prontu pe l’usu comu aggiu fare, dimmi, cu cusu…?
1989
LA PRESUNZIONE
Alla mantagnata, arretu alla mureddha, nu zangone stia vicunu na cicureddha. Stise lu zangone pe longu na fujazza pe na dichiarazione ca vulia li fazza. “Me voi?”, li disse, “tie mi piaci tantu, su nu zangone bonu, …mai pe vantu”. “Camina” respuse superba la cicureddha, “iu nu su pe tie, iu su troppu beddha. E poi zangone è sinonimu de fessa, luntanete de mie, e sbricate de pressa”. Passau de dhai na capra, e senza complimenti, tirau la cicureddha cu li quattru dienti. “Futtite mo’”, disse lu zangone, “pesciu ti merati pe dha presunzione. E quando la capra poi te degerisce, pijati ci voi e ci te gradisce; nuì certo propriu mie, percè nu’ si la stessa: zangone suntu sì, ma nu su tantu fessa…!
1994
Lu trenu
Tu…tun…tu…tun… Quasi nnujatu lu trenu se move: dha fore nziddhiscia…., anzi, sta chiove. Tutù..tutun..tutu..tutun... Fusce nu palu, poi n’addhu ancora fusce na casa tinta de viola. Poi su allu vitru chianu chianu le nziddhe se ngrossanu… Se secutanu. Tutù..tutun..tutun..tutun.. Sta me ‘lluntanu…, mi se stringe lu core, mentre dha fore sempre sta chiove! Chiudu l’occhi e cu lu pensieri me visciu ancora allu postu de ieri. Tu..tutun..tu..tun..tu.., ce sta succede… … sta chiangu de veru… o m’aggiu sunnatu???.
1997
LE LANCETTE DELL’OROLOGGIU
La lancetta curta decise, na matina, cu rivolga la parola a quiddha longa e fina. “Fusci bella minchia, fusci, fusci…fessa, ci ti la face fare cu vai cusì de pressa?. Te stracchi e te mmalazzi, ti vene poi l’affannu e, bona cu ti vegna, ncapuzzi a ncapu all’annu”. Ma quista capitisa facendo tic e tacca, fice mille giri senza mai se stracca. “Be’ sia, cu fazza diu: ma lassame cu fazzu lu mestieri miu”. Poi sienti ancora, ma senza presunzione, almeno na fiata all’annu aggiu soddisfazione; quando pe l’annu novu manca nu mumentu, lu mundu, tuttu quantu, mi quarda lu movimentu. E poi… la ncapuzzata la facimu in compagnia; nun esiste quiddha tua diversa de la mia. Se si scijglia lu cungegnu de paru ne fermamu, sia ca vai fuscendu, oppure se vai chianu, ca quando è giunta l’ora, ti lu dicu in italianu, insieme la pijamu intru lu deretanu.”
1997
NA BUSTA DICIA…
“Ah…sorta mia…” na busta dicia: “Ci sape percene ciuveddhi mi crede ca me sentu femmana de marciapiede. Ci me lluscia nu pocu, ci puru ncarizza, ci me strapazza… ca è tanta la stizza. E poi cu dhe mane… Me toccanu tutti, me volenu perta dhi gran farabutti. E speru cu aggiunu la lingua siccata… senò ve finire ca me tocca lliccata. Ca sulu cu vidi dhe lingue raspuse ca essenu a punta de vucche vavuse… Poi l’ultimu toccu, e quistu è destinu, lu molla dirittu lu vecchiu pustinu”. E lu francubollu ca stava ncuddhatu: “Puru iu me lamentu, e me sentu annullatu… sapessi e lliccate ca m’aggiu buscatu!. Ma voju ti dicu… Su cchiù maltrattatu pe le botte ca tira quel gran disgraziatu. Dhu timbru ca rriva derittu o de latu mi ntrona la capu ca m’ave mmbrattatu. Ma la cosa schifosa, e quista è sventura, è ca sciamu a finire … a la spazzatura! Mia cara cumpagna de quista sventura, facimuni forza… è la vita ca è dura. Ma tie nu si zoccula, percè quiddha vera nu face sta fine, ma face carriera.
1997
L’APPARENZA
Na cisterna nova rivolta a nu vecchiu puzzu, disse a mezza voce: “Si’ vecchiu e puru suzzu. Tieni la vucca perta e all’anguli è singata, si’ tuttu chinu d’erva, nu sulu alla rripata!” “E no, cara mia” lu puzzu rispose, “ti lu dicu chiaru comu stanno mo’ le cose”. “De fore sì, su vecchiu, e ammettu, su sgangatu, ma lu intra è novu… no, nun è cangiatu! L’acqua mia è pulita, linda è sempre frisca, nu fazzu nuddhu sforzu… de intra cu mi crisca. Eccu, dimme tie, ca si’ nova e pitturata, comu na signura vestuta e mbellettata, dimme tie, ce tieni intra a quiddha panza? Acqua mezza suzza (parlando cu crianza). Tutto poi ti scinde, e ti nghiutti de dha fore, nu manca qualche verme e depositi de ciole. E guarda ce ave intru, sienti, aggi pacenza…, ca quiddhu ca è de fore e sulu apparenza”!
2001
VULIA
Vulia cu stau a ncavaddhu a na cumeta cu visciu le nuveje de vicinu, cu sentu lu fischiettu de li runduni ca vénenu tantu stracchi de luntanu, cu sentu poi risate de vagnuni! Vulia cu nu sentu le castime de gente ca se llitica pe nienti, cu nu visciu sangu pe le vie cu nu visciu lacrime e lamenti!. Vulia cu tegnu l’ale de gabbianu, cu saju susu susu, quasi a ncielu… poi cu scindu lentu, chianu chianu…. cu scansu e me le luntanu de stu sfacelu. Vulia, turnandu a nascere, cu eggiu aquila o sparvieru, cu nu visciu le brutture de 'sta miseria umana, percè sulu a ncielu se pote respirare aria sana.
1999
DIGNITA’ E SUPERBIA
Disse lu trattore: “Scansate, cu passu, va’ retirate, rebbambitu, caru miu cavaddhu, ormai tu si’ finitu. Sotta a quistu cofanu de cavaddhi tegnu centu!. mi parenu trecentu”. Lu cavaddhu scunsulatu torse nasu e musu, ngucciau la capu affrantu pe via de dhu vavusu. Ma lu trattore ancora, sputandu luta e terra, “matusa“ li cridau, “tra pocu schioppi nterra“. Rispose lu cavaddhu: “forsi è propriu veru, tocca me ritiru; mo’ famme cu me fermu cu piju respiru“. Ma tocca cu rispetti ci t’ave precedutu, va be’, si’ ncora giovane, e iu su menzu sciutu“. Sapessi quanta terra aggiu aratu iu…! e sempre gratu fue lu patrunu miu. Te auguru longa vita, cu campi senza affanni, cu li cavaddhi toi almeno pe vint’anni“. “Ma se sta nfannisciu è ca tegno na certa età, nu tocca cu me offendi, tegnu ancora dignità”. Lu trattore lu scansau, li fice nu surrisu, rumbau forte lu mutore, e disse: è meju se mori ccisu!” Ma dopu centu metri, brum… trac… a na botta lu trattore se fermau… lu fumu essia de susu e sotta. Se ngrippara li pistoni, culava l’oju nivru e maru lu mutore s’era fusu senza ripa né riparu. Lemme lemme lu cavaddhu rrivau senza nu rumore, vulia cu li rispunda… ma poi rise cu lu core. Cotulandu capu e cuda mise forte nu respiru e pe compassione disse: “Cu nu nzartu mo’ te tiru. Mo’ pozzu murire ccisu ma la vita mi dè ragione ca la superbia è sulu ignoranza e presunzione”.
2002
LU TURDU
“Ma ce t’aggiu fattu, percè m’hai sparatu?, m’hai spezzatu n’ala e sta moru dissanguatu”. Cull’occhi scardassati, cu lu core ormai distrutto, quardava lu cacciatore…. E tremulava tuttu. “E mo’ ce vo’ faci”, replicau lu cacciatore, “la caccia è na passione, dicimu ca è nu sportu; tuccava cu ti sparu e cu te visciu mortu“. Facendu crande sforzu, lu turdu, ormai a ncroce, fissau lu cacciatore e disse a menza voce: “Se è veru, comu dici, ca sparare pe ccidire, pe tie è na passione, quarda mentre moru…. rrussisci, scornate e aggi compassione”. Sbattiu nu pocu n’ala, vitte lu celu neru, apriu poi lu beccu…. E vulau derittu a ncelu.
2002 |